Istoricul Parohiei

Vicariatul Parohiilor Ortodoxe din Germania *
Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ioan Botezătorul din Pforzheim

Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ioan Botezătorul din Pforzheim face parte din Vicariatul Parohiilor Ortodoxe Române din Germania de sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania – Exarhatul Sfintei Patriarhii Ecumenice de la Konstantinipol:

NB despre prezenţa şi spiritualitatea românească în Germania, începând din secolul al 19-lea până în zilele noastre vezi: http://www.ortodoxia.de/html/istoric.html
Începutul Parohiei ortodoxe române – Sfântul Ioan Botezătorul, din Pforzheim, nu este nici pe departe spectaculos. La baza lui au stat voinţa lui Dumnezeu, dorinţa şi jertfelnicia oamenilor şi… întâmplarea, care poate să fi fost şi aceasta tot un  aranjament al lui Dumnezeu, spre bucuria şi mântuirea românilor care trăiesc în Pforzheim şi împrejurimi şi poate nu numai a lor. Spun întâmplare, deoarece într-adevăr aşa s-au petrecut lucrurile. În anul 1996, Părintele Dr. Viorel Mehedinţu a fost invitat de către Biserica Evanghelică din Pforzheim, să ţină o conferinţă despre spiritualitatea creştină ortodoxă.  Cu această ocazie, acesta a cunoscut mai îndeaproape pe Părintele Evanghelic Hermann Schuler, de la Parohia Sfântul Ioan Evanghelistul – de pe Weiherbergstrasse (foto dreapta), care iniţiase amintita conferinţă. Printre participanţi au fost şi câţiva români, refugiaţi politic şi stabiliţi  definitiv în Pforzheim, pe la începutul anilor şaptezeci. Aceştia îl cunoşteau mai demult pe Părintele Mehedinţu, fie pentru că îi ascultaseră predicile difuzate de Radio Europa Liberă de la München, sau participaseră la slujbele religioase, săvârşite de către el în parohiile româneşti de la Stuttgart, Frankfurt, Heilbronn şi Karlsruhe, fie pentru că îi solicitaseră diferite servicii religioase în familie: botez, cununie, înmormântare, sfeştanie etc.

Câţiva dintre ei încercaseră înainte de această întâlnire întâmplătoare să se organizeze bisericeşte într-o parohie ortodoxă. În zadar însă, deoarece nu aveau la dispoziţie un locaş de cult, iar de acolo de unde at fi putut să primească unul spre folosinţă, primiseră de fiecare dată răspuns negativ. S-au folosit de prilejul ivit întâmplător şi l-au rugat pe Părintele Viorel să le fie de ajutor, să întemeieze şi să organizeze şi pentru ei o parohie română ortodoxă în Pforzheim şi să le fie şi lor preot, ca să-i îmbisericească, să-i sfinţească, să-i prohodească. Părintele Viorel i-a încurajat în intenţia lor şi le-a făgăduit, că le va fi de ajutor, atât cât îi va sta în putinţă şi cât îi va permite programul de slujbe, de la cele patru parohii amintite mai sus. A doua problemă, care trebuia soluţionată cel puţin pentru o primă slujbă, a fost găsirea unui locaş de cult, lucru care le fuseseră cu neputinţă iniţiatorilor din anii precedenţi. Părintele Viorel i-a împărtăşit Părintelui Hermann Schuler planul românilor din Pforzheim rugându-l  să le permită, să slujească în biserica Învierea (Domnului) – de pe Weiherberg, unde acesta era preot – paroh, măcar în câte o duminică din lună şi la sărbătorile mari din timpul anului – Sfintele Paşti, Crăciun, Bobotează. Părintele Schuler a fost bucuros să le fie de ajutor românilor, într-o problemă de credinţă şi de suflet. A făcut cunoscută cererea românilor, forurilor bisericeşti superioare, de la care a primit aviz favorabil.

Prima slujbă (Dumnezeiasca Liturghie la Praznicul Naşterii Domnului) a fost programată în Ajunul Crăciunului, în seara de 24 Decembrie 1996, la orele 17:00. Din întâmplare (iarăşi întâmplarea!), ajutorul la strană (dascălul) n-a putut să-l însoţească pe Părintele Viorel, astfel că acesta a fost nevoit să apeleze la ajutorul semnatarului acestor rânduri. Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în seara aceea a impresionat pe românii prezenţi în biserică şi a devenit tradiţie, ca slujba de Crăciun să se facă în ajunul prăznuirii, la ceas de seară. Încurajaţi de numărul mare al românilor prezenţi în biserică, iniţiatorii au considerat posibilă organizarea lor în enorie română ortodoxă, în cadrul Vicariatului Parohiilor Ortodoxe Roâne din Germania de sub sub oblăduirea canonică a  Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania, aflată şi ea sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Enoriaşii români de aici îl socoteau pe Părintele Dr. Viorel Mehedinţu deja preotul lor. Se întâmplă însă adesea, ca „socoteala de acasă să nu se potrivească întotdeauna cu cea din târg”. Părintele Viorel nu mai putea lua asupră-şi ostenelile şi pentru o a cincea parohie, astfel că a apelat din nou la semnatarul acestor rânduri, să preia şi să continue, ceea ce s-a început, adică întemeierea şi organizarea parohiei, corespunzător regulilor canonice bisericeşti şi totodată să asigure în viitor şi asistenţa pastorală, lucru deloc uşor, căci pe atunci subsemnatul slujea la parohiile româneşti din Freiburg, München şi Nürnberg, aflate la distanţe apreciabile (35km, 480 km, 490 km), departe de domiciliu. Angajarea mea în activitatea unei a patra enorii nu l-a bucurat pe Părintele Dumitru Popa de la Freiburg – pe atunci octogenar deja de patru ani şi destul de solicitat în cele ale preoţiei, motiv pentru care acesta insista mereu cu întrebarea: „Frăţia Ta, când te hotărăşti să rămâi acasă?”

Decizia Părintelui Viorel i-a decepţionat pe românii de la Pforzheim. Din lipsă de alternativă imediată, s-a apelat deocamdată la serviciile mele, lucru pe care eu l-am considerat doar un provizorat. Nimeni n-a crezut însă că acest provizorat va deveni o stare de fapt cu durată lungă, căci iată, peste trei ani (2016) se împlinesc două decenii, de când s-a săvârşit prima dată Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu românii ortodocşi din Pforzheim. Pe unii enoriaşi îi cunoşteam  deja din anii 1975/78, când îndeplineam funcţia de cântăreţ la Capela română Mihail Stourdza – din Baden-Baden, cu alţi câţiva făcusem cunoştinţă cu ocazia unui botez la Nürnberg, fapt ce m-a făcut să nu mă simt foarte străin între ai mei.

Din luna Ianuarie 1997, Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit cu regularitate în a doua Duminică din lună şi la Praznicele Împărăteşti. Luând în considerare dorinţa românilor de aici şi frecvenţa participării lor la Sfintele slujbe, la 12 Octombrie 1997,  am convocat Adunarea generală a enoriaşilor pentru data de 15 Noiembrie 1997, pe ordinea de zi fiind prevăzute patru subiecte: constituirea sau întemeierea parohiei, alegerea consiliului parohial, alegerea comitetului parohial,  diverse.  S-a hotărât în unanimitate, înfiinţarea Parohiei ortodoxe române cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, cu prăznuire la 7 Ianuarie, în cadrul Vicariatului Parohiilor Ortodoxe Române din Germania, aflat sub sub oblăduirea Mitropoliei Ortodoxe Greceşti din Germania, de sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. În şedinţa Adunării generale s-au propus şi s-au ales în unanimitate membrii consiliului Parohial şi ai comitetului parohial.  Procesul-Verbal întocmit a fost înaintat spre aprobare la Mitropolia Ortodoxă Greacă de la Bonn, de sub jurisdicţia canonică a Sfintei Patriarhii Ecumenice din Constantinopol .

Înalt Prea Sfinţia Sa Augoustinos, Mitropolitul Germaniei şi Exarhul Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală (cele două imagini slăturste), ne-a dat binecuvântarea (permisiunea) să procedăm la constituirea enoriei, abia după ce Înalt Prea Sfinţiei sale i s-a confirmat, că în Pforzheim şi împrejurimi nu există o altă parohie ortodoxă română sub oblăduirea Patriarhiei Române, pentru ca nu cumva acesta să fie prejudiciată în perimetrul ei jurisdicţional, prin înfiinţarea aleti parohii ortodoxe Române. Se cuvine menţionat în acest loc şi e bine să se ştie, faptul că Mitropolitul Augoustinos operează cu acribie în problemele de drept canonic, privind jurisdicţia bisericească şi disciplina clerului, dar şi bunele relaţii în duhul iubirii creştine, cu ceilalţi ierarhi ortodocşi de diferite naţionalităţi.

Dovada celor menţionate mai sus este întârzierea, cu care Mitropolitul ne-a trimis scrisoarea de recunoaştere, cu următorul conţinut:

„Augoustinos, Mitropolitul Germaniei şi Exarhul Patriarhiei Ecumenice pentru Europa Centrală, Către credincioşii români ortodocşi din Pfrozheim,
Iubiţi credincioşi, cu deosebită bucurie am aflat despre iniţiativa Voastră de a forma o parohie şi despre eforturile depuse de preotul Vostru, Părintele Sorin Petcu, şi de Consiliul Parohial în acest sens. Suntem convinşi că Parohia nou-înfiinţată de la Pforzheim va contribui la sporirea vieţii duhovniceşti a credincioşilor ei, la unitatea lor şi la întărirea credinţei lor.
Biserica ortodoxă română din Germania este o Biserică mică, dar se bucură de un renume bun în cercurile celorlalte Biserici. Vă rog să faceţi cinste acestui nume câştigat în ultimii 50 de ani. Rămâneţi creştini ortodocşi, rămâneţi români, într-un spirit de dialog cu toţi şi cu toate, aşa cum se cuvine de altfel oricărui creştin ortodox.
Domnul nostru Iisus Hristos să Vă binecuvâteze pe Voi, pe toţi, copiii Voştri şi familiile Voastre şi pe cei de aici şi pe cei ce sunt acasă, în patrie.

Mitropolitul Vostru † Augoustinos, Mitropolitul Germaniei,
Exarh pentru Europa Centrală, Secretar Preot R. Constantin Miron,

dată la Bonn, la 8 August 1998/nr. 43.”

Scrisoarea a fost citită de către preotul Sorin Petcu în biserică, după Dumnezeiasca Liturghie, în auzul credincioşilor prezenţi, după care a fost distribuită, însoţită fiind de următorul comentariu explicativ:

<< Am considerat de bună cuviinţă publicarea (distribuirea) scrisorii Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Augoustinos, pentru ca de dânsa să ia cunoştinţă şi creştinii români ortodocşi, care „din binecuvântate pricini n-au fost de faţă”, când a fost citită, în auzul tuturor în biserică.
Vlădica Augoustinos recunoaşte, prin scrisoarea reprodusă mai sus, de facto et de jura, existenţa Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Ioan Botezătorul – din Pforzheim, care a luat fiinţă şi viază, din iniţiativa şi prin grija românilor ortodocşi din Pforzheim şi împrejurimi.
Prin angajamentul spiritual şi material la organizarea vieţii lor religioase, românii din Pforzheim şi din localităţile învecinate au făcut un pas înainte pe drumul creşterii duhovniceşti, venind mai aproape de Dumnezeu. Mai multe familii creştine s-au înrudit spiritual, au devenit o singură familie creştină mai mare, care, împreună cu preotul bisericii, se roagă în limba maternă, mărturiseşte aceeaşi credinţă ortodoxă, se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos din acelaşi Sfânt Potir.  Nădăjduim că nu se va rămâne doar la acest improvizat început, ci că iniţiatorilor se vor adăuga alţi credincioşi români ortodocşi şi că primului pas vor urma alţi paşi, spre realizarea unei organizări bisericeşti temeinice, spre folosul spiritual al tuturor.
Ştim că acest lucru va fi cu putinţă, numai dacă suntem şi rămânem adevăraţi creştini ortodocşi şi buni români, cum dealtfel însuşi Vlădica Augoustinos ne îndeamnă.
Să ne rugăm, ca Dumnezeu să ne întărească şi să ne călăuzească paşii pe drumul pe care am pornit. Preot Sorin Petcu.>>

Scrisoarea de recunoaştere a venit însoţită de Sfântul Antimis (antimis = în loc de sfânta masă), fără de care Dumnezeiasca Liturghie nu se poate sluji, Sfântul Antimis fiind şi documentul de identitate canonică a preotului slujitor şi a enoriei, în înţelesul juridic, acesta dovedind că preotul stă în comuniune cu episcopul eparhiot şi nu este  nicidecum oprit de către acesta de la slujirea Sfintelor Taine, nici un intrus sau şarlatan.
Enoria a fost înscrisă în acelaşi an, 1998, în Dipticele Mitropoliei Greceşti din Germania şi în cele ale Sfintei Patriarhii din Constantinopol, în limba română, cu numele: Parohia Ortodoxă Română din Pforzheim – Sfântul Ioan Botezătorul.
Parohia evanghelică Sfântul Ioan Evanghelistul a fost şi a rămas până acum mărinimoasă faţă de românii ortodocşi din Pforzheim prin aceea, că le-a acordat ospitalitate, îngăduindu-le să folosească biserica Învierea (Domnului) – Auferstehungskirche, fără a contribui financiar la cheltuielile de întreţinere, în pofida crizei economice sub a cărei apăsare suspină întraga lume.
Cu privire la coordonarea şi organizarea serviciilor religioase, precum şi la îndeplinirea treburilor administrative ale  parohiei, se cuvine a fi menţionaţi Ion şi Ana Pâslaru, care au iniţiat organizarea bisericească a românilor ortodocşi din Pforzheim şi care, cu timp şi fără timp, cu cuvântul şi cu fapta, se îngrijesc de bunul mers al treburilor parohiei. Pe domnlul şi doamna Pâslaru i-am cunoscut cu ani în urmă, pelerini la Capela română din Baden-Baden şi la biserica română din Freiburg.

De la început, ne-a stat alături şi ne-a sprijinit şi familia Alexndru şi Lucia Pop.  Din lipsă de personal cu pregătire profesională, doamna Lucia Pop a preluat funcţia destul de dificilă de cântăreţ bisericesc, după ce, cu ajutorul ghitarei, a reuşit să descifreze Cântările Sfintei liturghii, armonizate de către Profesorul Nicolae Lungu, de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, de odinioară.

În anii care au urmat, i s-au alăturat dăscăliţele: Petra Scwarzer, Gabi Riester şi, în ultimele luni ale anului trecut – Monica Barf.
De câţiva ani, se face tot mai simţită tendinţa cântării în comun de către enoriaşi prezenţi, lucru îmbucurător dealtfel.
Mai mult de zece ani ne-au fost de mare ajutor, îndeosebi la aranjamentul locaşului de cult, dar şi la alte diaconii,  domnii: Heinrich Lind, Vasile Chiriac – azi reîntors definitiv în România şi tânărul Ovidiu Tudor – azi absolvent de studii teologice în România şi cu metanie la Capela română Michail Stourdza  din Baden-Baden.

Enoriaşii nu sunt obligaţi să contribuie financiar la acoperirea cheltuielilor, care nu sunt prea mari, dar … sunt! Acestea se achită din eventualele acte de milostenie din partea credincioşilor şi din ceea ce se strânge la colecta duminicală.
Preotul nu primeşte de la enorie nici un fel de soldă, în afară de aşa zisa diurnă, la care se adaugă şi ceea ce unii credincioşi îi oferă pentru serviciile sale, fiecare după dragoste şi putere, aşa cum este tradiţia bisericească ortodoxă.
Frecvenţa la serviciile religioase este … potrivită , adică nici prea, prea, nici tuma, tuma, şi aceasta nu numai din cauza indiferenţei faţă de cele ale sufletului, ci şi din alte cauze, mai mult sau mai puţin subiective; unii dintre români apelează la serviciile preotului ortodox numai pentru slujbele în familie (botez, cununie, înmormântare), sau apelează la un preot de altă confesiune, deşi ei sunt “de acasă” ortodocşi; alţii frecventează bisericile româneşti din apropiere: Stuttgart, Karlsruhe, Baden-Baden, unde, cu excepţia celei de la Karlsruhe, arhitectura şi pictura locaşurilor de cult sunt ortodoxe, ceea ce îi fac să se simtă ca acasă, lucru pentru care trebuie să avem înţelegere.

La Pforzheim, deşi nu avem locaş de cult ortodox, slujim în biserica evanghelică Învierea (Auferstehungskirche) de pe Weiheberg, Goebenstrasse nr. 2, colţ cu Mathystrasse.
Locaşul de cult este cu totul deosebit, nu atât  datorită arhitecturii (de pictură – nici nu poate fi vorba), sau a spaţiului destul de încăpător şi mai ales funcţional, atât pentru creştinii evanghelici, cât şi pentru cei ortodocşi, ci datorită modului şi împrejurărilor în care acesta a fost construit. Am considerat lucru folositor, să pun la dispoziţia enoriaşilor noştri şi un succint istoric al acestui lăcaş de cult, în care noi ne rugăm şi ne sfinţim de aproape douăzeci de ani, fiind convins, că mulţi dintre ei vor fi impresionaţi de abnegaţia, dăruirea şi jertfelnicia acelor oameni, care au construit-o aproape numai cu mâinile şi din nimic.

Urmaşul Părintelui Hermann Schuler a fost tânărul pastor Wolfgang Stoll, teolog erudit, cu mult tact pastoral, deschis faţă de dialogul în duh ecumenic cu celelalte confesiuni, dornic să cunoască spiritualitatea ortodoxă.
Promptitudinea, cu care preotul şi enoriaşii români au răspuns invitaţiei, de a serba împreună slujbe religioase ecumenice, a fost întâmpinată de către el şi enoriaşii evanghelici şi catolici din Pforzheim, cu multă bucurie. Din pelerinajul său prin Grecia, motivat de simpatia sa pentru spiritualitatea ortodoxă, a adus la Pforzheim icoane, reprezentând Sfânta Treime, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Naşterea Domnului şi Sfântul Ioan Evanghelistul, pe care le-a rânduit la loc potrivit –  în cămăruţa adiacentă (sacristie sau diaconic), în care se oficiază ritualul Proscomidiei ortodoxe.

Prin grija Părintelui Stoll, în anul 2009, au fost aduse la Pforzheim părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi ale Sfintei Silvia († ca. 592), mama Sfântului Grigorie cel Mare, Papă al Romei (*540 – † 604)  şi depuse într-o firidă încrustată în Sfânta Masă.
Şi iată, că tot întâmplare a fost, ca enoria ortodoxă română din Pforzheim, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, să se îmbisericească şi să se sfinţească în biserica, în care se află părticele din moaştele Sfântului său corotitor.

Icoana Mântuitorului Iisus Christus, Icoană din sec. al 16-lea, Mânăstirea Sfânta Ecaterina – Sinai, reproducere de ars liturgia Kunstverlag Maria Laach (Germania), Nr. 15736

După ce Părintele Wolfgang Stoll a fost numit director la Diakonisches Werk (instituţie caritativă a Bisericii Evanghelice) în Karlsruhe, parohia evanghelică Sfântul Ioan de pe Weiheberg are pastor o femeie, pe doamna Dorothea Patberg, care continuă şi cultivă tradiţia înaintaşilor ei activitatea pastorală, cu privire la prezenţa românilor ortodocşi în Pforzheim şi în biserica Învierii (Auferstehungskirche) şi la raporturile de dragoste creştină în duhul Evangheliei lui Hristos.

* N.B. Informaţiile despre Biserica Învierea (Auferstehungskirche) şi imaginile expuse în acest capitol sunt preluate din broşura Zeichen der Hoffnung 50 Jahre Aufersteungskirche Pforzheim 1948 – 1998, cu aprobarea conducerii Parohiei Evanghelice Sfântul Ioan (Johannesgemeinde) din Pforzheim, pe care a publicat-o cu ocazia sărbotorii jubileului la cincizeci de ani de existenţă a locaşului de cult.