Învierea Domnului

Pentru extindere
daţi „Klick“ pe imagini

SFINTELE PAŞTI  a. D. 2022

Învierea Domnului; «Negrăită minune!»

«Să ne apropiem purtători de lumină la Hristos, Cel ce a ieşit din mormânt ca un mire, şi să serbăm, împreună cu cetele iubitoare de serbare, Paştile lui Dumnezeu cele minunate» (Din Canonul Praznicului, Cântarea a 5-a, Stihira a 3-a).

Iubiţi fii sufleteşti,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, timp de şapte săptămâni am străbătut calea Marelui Post al Sfintelor Paşti, nevoindu-ne sufleteşte şi trupeşte. Ne-am rugat ca Bunul Dumnezeu să ne ajute, prin post şi lacrimi de pocăinţă, să biruim păcatul şi să ajungem sănătoşi să prăznuim şi să ne închinăm Sfintei Învieri a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Slujbele din biserică, din timpul Postului Mare, rugăciunile şi textele sfinte ne-au adus în faţa ochilor minţii chipuri de smerenie, de pocăinţă, de iertare şi de iubire, ne-au călăuzit mintea mai sporit către Dumnezeu, care «aşa  a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Ioan 3,16).
În Duminica Floriilor, L-am întâmpinat şi noi pe Mântuitorul Iisus Hristos, cu stâlpările nevoinţelor şi faptelor noastre cele bune. În Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, L-am însoţit pe Domnul Hristos pe drumul Crucii, din Betania până la Ierusalim şi de acolo, la locul suferinţelor Sale, pe muntele Golgota.
La slujbele deniilor ne-am rugat, la Înfricoşata Judecată a lui Hristos (Matei 24,3-35),  să nu avem parte de soarta smochinului neroditor (Marcu 11,14), nici să ne amestecăm cu «aluatul fariseilor», ci să fim feriţi de duhul invidiei, al răutăţii, al făţărniciei, al iubirii de stăpânire, de slavă deşartă şi al grijilor de multe. Am devenit mai hotărâţi, în a aduna din belşug, în candelele inimilor noastre, untdelemn de fapte bune, ca să nu ne încuiem în afara Împărăţiei Mirelui Hristos (Matei 25, 1-13).
În casa lui Simon leprosul, am luat pildă pe femeia păcătoasă, care a uns capul şi picioarele Domnului Hristos cu mir de mare preţ (Marcu, 14, 1-9). Împreună cu ea, am suspinat şi noi cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele noastre ştiute şi neştiute şi ne-am rugat să nu ne fie socotite vânzare sau lepădare, ca oarecând lui Iuda (Matei 26, 6-16), ori lui Petru (Matei 26,  71-74).
În Joia Mare, am luat pildă de smerenie, împletită cu iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi am stat împreună cu ucenicii Domului la Cina cea de Taină, când Domnul Iisus Hristos însuşi a slujit Liturghia Sfintelor Sale Patimi, a Morţii şi a Învierii Sale, şi de acolo L-am însoţit în grădina Ghetsimani.
L-am văzut suferind, L-am văzut pironit pe cruce, L-am auzit iertând, L-am auzit vestind împlinirea lucrului pentru care se făcuse Fiul Omului, zicând «Săvârşitu-sa» (Ioan 19,30). Împreună cu Sfânta Sa Maică şi cu ucenicul Său, Ioan Evanghelistul, am vegheat şi noi sub Sfânta Sa Cruce. Frică ne-a cuprins din ceasul al şaselea până într-al nouălea, când «s-a făcut întuneric peste tot pământul» (Luca 23,44), iar Domnul Şi-a încredinţat duhul în mâinile Părintelui Ceresc (Luca 23,46; Ioan 19,30).
L-am prohodit alături de Sfânta Sa Maică şi Fecioară, le-am fost de ajutor lui Iosif din Arimateea şi lui Nicodim, să-L coboare de pe Sfânta Cruce, să-L înfăşoare  în giulgiu, cu miresme de smirnă şi aloe, şi să-L pună în mormânt nou, săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus (Luca 23, 53; Ioan 19,39-40).
N-am rămas sub Cruce, «întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde» (1 Tes.4,13) şi nici nu ne-am îndoit, ca oarecând ucenicii Săi (Matei 28,17), ştiind că, încă în zorii creaţiei, după căderea primilor oameni în păcat, Bunul Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, a făgăduit să trimită pe Fiul Său, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, să răscumpere lumea din robia păcatului.
La «plinirea vremii», Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din femeie, născut sub Lege, a venit în lume, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere (comp. Galateni 4, 4). A luat asupra Sa păcatele noastre şi a pătimit, pe când guvernator în Palestina era Ponţiu Pila. A fost judecat, lovit şi batjocorit şi, în cele din urmă, osândit să moară răstignit pe cruce între doi făcători de fărădelegi. Mâinile şi picioarele i-au fost ţintuite pe cruce. Nu cu apă I s-a potolit setea, ci cu oţet amestecat cu fiere. Din coasta împunsă cu suliţa a izvorât sânge şi apă, ceea ce a însemnat că Iisus murise cu adevărat. Acest detaliu a fost consemnat numai de către Sfântul Ioan Evanghelistul, care, de faţă fiind, «a văzut şi a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi» (Ioan 19, 35).
Hristos a suferit aceste pătimiri, întocmai cum îi şoptise Duhul lui Dumnezeu proorocului Isaia, să prevestească despre Robul lui Dumnezeu (Ebed Jahve): «ca un Miel, adus spre junghiere, şi ca o oaie, fără de glas împotriva celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa» (Isaia 53, 7; Ritualul Proscomidiei).
Sfântul Evanghelist Luca ne spune: «Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi» (Luca 24, 46). Răstignit fiind, în agonia morţii, Hristos S-a rugat pentru cei ce-L răstigneau zicând: «Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac» (Luca 23, 34).
A încredinţat pe Maica Sa ucenicului Său, Ioan Evanghelistul, apoi a strigat cu glas mare: «Eli, Eli, lama sabahtani! adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei XXVII, 46).
În clipa aceea, întuneric mare s-a făcut peste faţa întregului pământ, soarele s-a întunecat, catapeteasma templului s-a spintecat pe mijloc în două, iar Iisus a strigat cu glas mare şi a zis: «Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu». Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: «Cu adevărat, Omul acesta drept a fost» (Luca 23, 45-47). «Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, L-a înfăşurat în giulgiu curat de in şi L-a pus în mormânt nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus» (Matei 27, 57-60).
A doua zi, care a fost după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat şi i-au spus să poruncească străjuirea mormântului de către ostaşi, ca nu cumva ucenicii lui Iisus să vină noaptea să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Pilat le-a zis: «Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra» (Matei 27, 62-66).
Dar iată că, după ce a trecut sâmbăta, în ziua întâi a săptămânii (Duminică), un cutremur mare a zguduit pământul şi un înger, coborând din cer,  a prăvălit piatra de la intrarea în mormânt şi a şezut pe ea. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada, iar străjerii, înfricoşaţi, s-au făcut ca nişte morţi. După ce s-au dezmetecit, aceştia au alergat în cetate şi au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Când s-a luminat de ziuă, au venit la mormântul Domnului  femeile de mir purtătoare (mironosiţele femei), apoi apostolii Petru şi Ioan şi au găsit mormântul gol (Matei 28, 1-11).
Îngerul a vestit femeilor mironosiţe Învierea Domnului, zicând: «De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat precum însuşi a grăit, fiind încă în Galileea» (Luca 24, 5-6).
Vestea Învierii Domnului Iisus Hristos, rostită de către înger, a devenit dovada şi argumentul de nezdruncinat al mărturisirii credinţei în Învierea Domnului Iisus Hristos.
 În Epistola I către creştinii din Corint, sfântul apostol Pavel accentuează credinţa în Învierea Domnului, zicând: «Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor ? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră» (I Corinteni 15, 12-14).
În această «aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii», Biserica lui Hristos serbează Învierea lui Hristos, «Paştile Domnului, că, din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi» (Canonul Învierii, Cântarea I).
Întăriţi în credinţă, pe baza mărturiilor celor ce L-au văzut şi au vorbit cu Hristos Cel înviat, «am mânecat cu mânecare adâncă», am venit şi noi, «purtători de lumină în miez de noapte» (1 Cor. 5, 7).
Îndemnul Apostolului este sinteza înnoirii, să auzim şi noi încă o dată pe îngerul vestitor al Învierii Domnului întrebând: «Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis. Iată locul unde L-au pus. A înviat!” (Marcu 16, 6; Matei, 28, 6; Luca 24, 5-6).
 Astăzi s-a împlinit descoperirea făcută de Dumnezeu patriarhilor, proorocilor şi drepţilor din Legea Veche, că din neamul lui Iuda va răsări Hristos, Împăciuitorul şi Răscumpărătorul, Căruia I se vor supune toate popoarele şi Care nu va lăsa neamul omenesc în iad să vadă stricăciunea, ci va fi răscumpărat din robia morţii, unii la viaţă veşnică, iar alţii la ocară şi ruşine veşnică (Daniel 12,2): «Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie voi cei ce vă sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului, umbrele vor învia» (Isaia 26,19; vezi şi Facere 49,10; Iov 19,25-27; Psalm 15,9-10; Faptele Apostolilor 2, 26-27; Osea 13,13-14).
Însuşi Mântuitorul Hristos a vestit ucenicilor Săi patimile, moartea şi Învierea Sa: «Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, dar după trei zile va învia» (Marcu 8,31; vezi şi Matei 16,21; 17, 22-23; Luca 18,31-33).
Proorocul David a prevestit Ziua Învierii lui Hristos şi îndeamnă zicând: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa» (Psalm 117,24).
Căci, cu adevărat, aceasta este ziua în care inimile noastre se umplu de bucuria duhovnicească izvorâtă din Învierea lui Hristos, bucurie care  «umple cerul şi pământul şi cele de dedesubt».
Astăzi, împărtăşim şi noi bucuria cetelor îngereşti, a strămoşilor Adam şi Eva, a patriarhilor, proorocilor şi drepţilor, a apostolilor şi a tuturor martorilor Învierii Domnului, pe a căror mărturisire stă credinţa noastră în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră.
Învierea lui Hristos este şi învierea noastră – mai întâi din moartea păcatului, adică tainică, în duh, prin pocăinţă, prin învăţătura şi trăirea în Duhul Evangheliei lui Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii, prin care Dumnezeu trăieşte în noi şi noi trăim în Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine» (Galateni 2, 20; 2 Cor. 1, 3, 5).
În alt loc, acelaşi Apostol, douăzeci de ani după evenimentul Învierii Domnului, îndeamnă: «Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi» (1 Cor. 5, 7).
Îndemnul Apostolului este sinteza înnoirii adusă de Hristos, care este  una din caracteristicile religiei creştine.
Sfântul Apostol Pavel ne trimite în mod expres la simbolul central al istoriei mântuirii – la mielul pascal din cultul liturgic iudaic, pe care Apostolul îl identifică cu Domnul Hristos şi îl numeşte de asemenea Mielul Pascal, dar cu înţeles mai profund.
Paştele iudaic era marea sărbătoare în amintirea eliberării poporului iudeu din robia egipteană şi trecerea lui minunată prin Marea Roşie, în drum spre Ţara Făgăduinţei.
În amintirea acestui eveniment din istoria mântuirii, Legea Mozaică prevedea ca, la sărbătoarea Paştelui, în fiecare familie să se jertfească  un miel şi să se consume vin îndoit cu apă şi mâncărurile tradiţionale – carne de miel, ierburi amare, în amintirea amarnicei robii în Egipt, şi pâinea nedospită, în amintirea azimelor pe care  iudeii le-au avut merinde pentru drum, când au ieşit (exodus) în mare grabă din ţara Egiptului.
A fost rânduiala lui Dumnezeu, ca Taina Golgotei să se lumineze în acelaşi ceas în care se jertfeau mieii pascali în templul din Ierusalim.
În Patimile şi moartea Sa, Hristos S-a descoperit pe Sine ca Mielul lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pe Cruce şi a ridicat păcatul lumii, odată cu jertfa mielului pascal iudaic (Ioan 1, 29).
La Cina cea de Taină, pe lângă mâncărurile tradiţionale de paşte, Domnul Hristos S-a oferit pe Sine Mielul Pascal, sub semnele pâinii şi a vinului, şi a înlocuit (transformat) Paştele cel vechi (iudaic), cu propriul Lui Paşte.
Prin trecerea lui Hristos de la moarte la viaţa cea veşnică, deci prin Învierea Lui, exodul cel vechi al lui Israel a fost înlocuit cu exodul cel nou, al nostru, «de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer». Nu mai suntem aluatul cel vechi – azima nedospită, ci pâinea cea nouă, dospită, noul Israel, hrănit cu Cuvântul şi Harul lui Dumnezeu.

Iubiţi fii sufleteşti,

Noi ştim şi credem că Hristos a înviat din morţi, de aceea ne dăm bineţe cu tradiţionalul «Hristos a înviat!», «Adevărat a înviat!» – absolută sinteză a credinţei pe care o mărturisim, care azi, la Praznicul Învierii Domnului, ne uneşte în chip deosebit  în cuget şi în simţiri, bine ştiind, că Hristos cel Înviat ne însoţeşte necontenit pe drumul vieţii în această lume şi ne va învia la a doua a Sa venire (Parusia Domnului).
În această preasfântă zi a Învierii Domnului Iisus Hristos, să-L primim cu porţile inimilor noastre cât mai deschise. Căci El vine să ne înnoiască, să spele otrava păcatului şi a morţii din sufletele noastre şi să ne umple de licoarea de viaţă dătătoare a Sfântului Duh.
Ostenelile noastre sufleteşti şi trupeşti să nu fie deşarte, nici să rămână fără roade. Să urmăm îndemnului Sfântului Pavel şi să facem să moară ceea ce alcătuieşte în noi omul cel pământesc: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, mânia, iuţimea (pripeala), răutatea, hula, cuvântul de ruşine din gura noastră. Să nu ne  minţim unul pe altul, fiindcă ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi ne-am îmbrăcat cu cel nou, care s-a înnoit după chipul Celui ce ne-a zidit, căci cu acest înţeles ni s-a cântat la primirea tainei Sfântului Botez: «Câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat» (Galateni 3, 27). Să ne îmbrăcăm ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Să ne îngăduim unul pe altul şi să iertăm unul altuia, după cum şi Hristos ne iartă nouă. Iar peste toate acestea, să ne îmbrăcăm întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care suntem chemaţi, să stăpânească în inimile noastre (vezi Coloseni III, 5-15).

 Amin.

Enoriaşilor parohiei noastre române-ortodoxe «Naşterea Maicii Domnului» din Freiburg şi celor din parohia ortodoxă română «Sfântul Ioan Botezătorul» din Pforzheimşi, precum şi cititorilor paginilor  noastre de internet, le dorim Sfintele Paşti cu bucurie, iar Hristos cel Înviat să-i facă părtaşi roadelor Sfintei Cruci şi Sfintei Sale Învieri.

Protoiereu Sorin Petcu

Freiburg in Breisgau